Negru, negru, gri, maro. Negru din nou. Verde inchis. Gri.
Am facut un experiment. Pe cind asteptam intr-o statie de masina, am observat oamenii care treceau pe linga mine si cu ce erau imbracati. Cum a venit toamna, cum s-au schimbat culorile pe strazi. E plin de haine inchise la culoare, triste, fara personalitate. Toate la fel. Nu stiu de ce oamenii simt nevoia sa poarte astfel de culori. Pe mine una ma deprima, desi am si eu o geaca neagra prin dulap. Singura in culoarea asta. Cert e ca am simtit asa o nevoie acuta sa fug in magazine si sa-mi cumpar chestii colorate. Asa ca daca ma vedeti cu hainuta rosie, caciula verde si fular turcoaz…sa stiti de unde mi se trage.
Unii oameni…cind zimbesc, le intrezaresti sufletul. Unii oameni…au o lumina care transpare in tot ceea ce fac: in vorbe, in miscari, in privire. Radiaza. Unii oameni au un talent, pe care il pun pe tava celorlalti, fara sa-i lase sa ghiceasca munca din spatele creatiei lor. Iar unii oameni, atit de putini, le au pe toate. Si par ireali, veniti dintr-o lume pe care noi, cei marunti, nici macar nu o vom intui vreodata.
Am fost in seara asta la filmul despre Michael Jackson. Dar nu va asteptati sa vi-l povestesc. O sa va spun ca n-am auzit nici un telefon sunind, nici un om tusind, nu am vazut pe nimeni miscind in scaun timp de 2 ore. Am auzit doar voci cintind odata cu el, ca si cum ar fi fost pe scena. Si am vazut un om care iubea sincer lumea asta, oamenii, natura cu tot ce inseamna ea, pina la ultima frunza. Un om cu o energie incredibila, de o modestie fascinanta, cu un talent urias si un perfectionist care a pus absolut tot ce avea..in muzica. Sperind ca va reusi sa schimbe lumea. Un om pe care o sala intreaga, ramasa tintuita minute in sir dupa aprinderea luminilor, nu l-a putut aplauda, fiindca ar fi fost un gest prea marunt pentru emotia care plutea in aer. Un om atit de diferit de oameni.
Mda…vin vremuri tulburi. Mult mai tulburi ca acum. Si nu o spun eu, ca eu n-am nici o treaba cu economia, eu doar constat privind in jurul meu. Mi-au spus-o insa oameni care stiu ce vorbesc si carora le dau credit. Cine credea ca la anul o sa se atenueze criza in Ro..sa se mai gindeasca si sa puna bani deoparte. Iar cine inca tine pe linia de plutire o afacere care nu produce…sa se astepte ca la anul sa o-nchida. Ma uit la lejeritatea cu care romanii inca arunca cu bani in hipermarketuri, in mall-uri, prin cluburi. O cunstinta si-a luat acum 2 luni o casuta de vacanta, iar acum vrea sa o vinda, fiindca nu ii mai ajung banii pentru achitarea ratelor.
Oamenii cu joburi la patron nu realizeaza ce se intimpla, pina nu primesc preavizul. Si atunci se mira si nu le vine sa creada ca firma face restructurari. Dar de ce tocmai pe mine?? Dar ce fac eu acum, ca nu am bani deoparte, din ce traiesc?
Imi spunea contabila mea azi ca jumate din firmele mari pe care le avea, au pus lacatul pe usa. Din vara pina acum. Dupa alegeri insa…euro va urca zdravan si atunci sa te tii. Momentan, sa ne delectam cu o melodie in ton cu vremurile.
In urma cu vreo 10 ani aveam o super gasca. Trageam niste super chefuri, mergeam impreuna in vacante, eram toti pentru unul si unul pentru toti. Eu eram cea mai mica, dar n-am simtit diferenta pina acum vreo 7 ani. Cind ceilalti au inceput deodata..sa se casatoreasca. A fost ca o molima. Mergeam la cite 2-3 nunti pe an. Pe moment nu mi-am dat seama ce insemna asta. Foarte curind insa au inceput sa apara copiii. Firesc, intilnirile s-au rarit. Apoi s-au rarit si telefoanele. Ne mai vedeam cind si cind, la un pahar de vorba, dar nu ma mai regaseam in atmosfera care era usor batrinicioasa: fara muzica, fara dans, cu un pahar in fata, cu fete obosite si fara chef de nimic, cu discutii interminabile despre colici, febra, biberoane, gradinita. Ma simteam depasita, dusa de val intr-o lume in care nu eram pregatita sa intru. Poate nici nu voi fi vreodata. Read the rest of this entry »
Pina acum juma de an in fata blocului meu era o oaza de liniste si verdeata: parcul Politehnicii. De pe la jumatea verii au inceput pocniturile, zgomotele de santier. In mod sigur se inalta un nou cartier de blocuri, ca poate n-au romanii unde sta si au chef sa sparga niste bani pe o locuinta noua, care cine stie cind va fi gata.
Problema mea nu e asta. Stiu ca spatiile verzi din orasul asta vor fi tot mai putine, pe masura intereselor unora. Problema mea e macaraua care cu fiecare zi e tot mai aproape de blocul meu si pe care o vad prin geamul mare de la baie, de cite ori am treaba pe acolo. Il vad pina si pe omul care o manevreaza. Iar cada este fix sub geam, astfel ca la dus nu mai admir copacii, ci stau cu perdeaua trasa si ma uit pe dupa ea, piezis, la macara.
De la camera nu se vede, ca am bradul in fata geamului. Nici de la bucatarie nu se vede. Doar de la baie. De ajuns cit sa devin paranoica si sa-mi imaginez ca nea ala se uita in casele oamenilor de cite ori are ocazia. Daca intr-o zi ma trezesc dimineata cu macaraua batind in geam?! Naspa.
Am avut ocazia zilele astea sa inteleg ca uneori poate fi neplacut pentru o persoana sa fie asociata cu un produs/firma pentru care a lucrat la un moment dat. Am considerat mereu ca daca eu imi fac treaba bine n-are ce sa nu fie ok. I was wrong. Read the rest of this entry »
…si musai sa fie la fel de frumoasa, altfel nu stam de vorba. Cam asa s-ar zice despre userii unui site de dating cel putin stupid pozitionat. “Pe site isi pot face conturi doar oamenii “frumosi”, iar acest aspect e decis de membrii deja existenti care dau note noilor aplicanti, in functie de pozele postate si de profil” – mai multe aici.
M-am linistit, cel putin stiu ca jumatatea mea nu e acolo. Poate fi oriunde in lume, numai acolo nu. Pentru ca flacaii aia musculosi, cu par ondulat, cu gropite si ochi albastri, care zimbesc pe sub mustati si circula din inbox in inbox…mie nu imi spun nimic. Stiu ca suna pompos si greu de crezut, dar daca nu-mi excita mentalul nici macar nu bag de seama ce culoare sunt ochii.
Gusturile nu se discuta si am vaga impresie ca site-ul asta chiar poate avea succes. Femei frumoase sunt pe toate drumurile. Bine ca n-au facut un site pentru oameni destepti, ar fi avut o problema cu masurarea inteligentei si cu cei citiva rataciti care s-ar fi calificat pe site. Hm…I’m beautiful enough for you, but you’re not smart enough for me.
Sa va zic: am intrat la liceu cu 9.60 la gramatica romana (la mate am luat 6 si vreo 20 dar nu asta e subiectul discutiei). Am intrat la facultate cu 10 la gramatica romana (pe linga alte 4 probe, printre care si cultura generala). Am pitici pe creier cind vine vorba de a scrie corect gramatical. Si asta se vede cred, din cum scriu aici. Stiu exact masura fiecarui cuvint, a fiecarei virgule; masura care ma ajuta mereu sa folosesc cuvintele potrivite la momentul potrivit. Corectez lumea cind greseste. Nu cu rautate, ci fiindca asa mi se pare corect, sa spui omului cind greseste, sa invete din greseli. Ma rog..unii nu invata, dar asta iarasi e alta discutie.
Ei bine, de la cite greseli vad zi de zi de zi peste tot, inclusiv in media, am ajuns sa am scapari. Am ajuns sa ma intreb bai frate, cum s-o zice, insala sau inseala? Si am dat o cautare si am gasit un blog foarte misto si educativ, pe care il pun la loc de cinste in blogroll-ul meu, fiindca am ce invata de acolo. Da, mi se intimpla (rareori) sa gresesc, dar macar am curiozitatea de a ma lumina din nou… ceea ce scoala se pare ca nu mai face, in ziua de azi, cu elevii de miine. Si asa ajungem sa ne timpim cu totii.
Ca sa nu mai zic cit de stupid e sa schimbi regulile la 180 de grade si ceea ce acum 2 ani era gresit, acum sa fie corect. Doar pentru ca foarte multi prosti scriu anapoda si noi nu vrem sa fim o natie de prosti, nu-i asa…deci hai sa zicem ca de fapt aia scriu bine (vezi “niciun”, “nicio”).
Intentionez sa imi cumpar cit mai curind o gramatica, fiindca simt nevoia sa reiau ceea ce am invatat acum mai bine de 10 ani. Daca jumate din populatie ar face asta, probabil n-am mai vedea la tv intrebari de genul: pe cine a-ti vota presedinte?
Instantaneele ne pot pune in tot felul de ipostaze hilare. Am gasit pe hotnews o poza cu Geoana care mi s-a parut foaarte sugestiva:)) Cu dintii inclestati, privirea fixa, transpirat de cit a alergat dupa ciolanul la care nu reuseste sa ajunga, desi e gata sa-l prinda cu amindoua miinile. Nu stiu de ce dar oricit si in orice ipostaza m-as uita la el nu-mi inspira barbatie de nici un fel. Chestiune de gust probabil. Imi place insa ca desi e insurat, nu poarta verigheta. Admir barbatii care nu poarta nici un fel de inel. Mai ales pe astia casatoriti, care sunt niste mici eroi, imi imaginez ce lupta au dat cu nevasta pentru a-si pastra degetelele libere
