Exista cel putin un moment in viata fiecaruia, cind in goana asta nebuna dupa….chiar asa, dupa ce?…te impiedici si cazi. Sau nici macar nu te impiedici, cazi pur si simplu, te trezesti la pamint si nu stii ce sa faci mai intii: sa te feresti de ceilalti care continua sa alerge, ocolindu-te…sau sa infrunti durerea si sa incerci sa te ridici?
Oamenii care cad sunt ignorati de restul. Rareori se opreste cineva sa te intrebe de ce ai cazut sau daca ai nevoie de o mina de ajutor. Oamenii care cad se marginalizeaza singuri: se retrag din calea multimii si se considera vinovati ca n-au putut tine pasul cu lumea. Ce nu realizeaza ei e ca fiecare cadere le da ragazul de a privi in jur. De a trage aer in piept, de a observa ceea ce altfel n-ar fi vazut din cauza vitezei. Ceva ce au ignorat inainte. Fiecare cadere ne face mai umani si mai receptivi la durerea altora. Ne invata ca nu suntem supereroi si ca greselile facute au rolul de a ne ajuta sa evoluam.
Oamenii care cad n-au nevoie de prea multe lucruri, ca sa se ridice. Nici de mina intinsa, nici de sustinere. E de ajuns ca cineva sa se opreasca pret de un minut, atit cit e nevoie pentru a-i sopti la ureche: eu cred in tine. Ati fi uimiti sa aflati cit de mult conteaza, cind tu ai renuntat de mult sa mai crezi.
Etichete: believe in you
